Cerul iubirii

Cerul de deasupra noastră

E ca o pătură albastră

Pe care-s desenați nori albi de pluș

Și un arcuș de vioară fermecat;

Soarele strălucește ca altădat’

Dar când se supără pe omenire

Își iese din fire, arde cu putere,

Distruge livezile cu mere,

Trece peste orice hotare și bariere.

Cerul iubirii nu e întotdeauna senin,

Ca să ne înveselim puțin
Ne servim dintr-un preaplin
De sentimente

Din cupele fosforescente

De pe Masa tăcerii

În pragul dimineții sau al serii;

Greierii nu mai cântă,

Nimic nu ne mai încântă,

Vorba multă-i sărăcia omului,

Poarta sărutului e încuiată,

Ușa tristeții e descuiată.

Cerul nopții e ca o draperie fină

Pe sub care se strecoară

Câteva raze palide de lumină;

Plângem adesea în surdină,

Avem nevoie de adrenalină

Ca să putem trece

Peste vechea șină de cale ferată;

Trenul Fericirii

Nu ne mai așteaptă la cotitură,

Pe pereții inimii mai apare

Câte o fisură din când în când;

Lacrimi mari, ca boabele de porumb

Cad pe pământul însetat de apă,

Grâul nu e încă secerat,

Gândacii au invadat câmpiile mănoase,

Drumurile naționale au devenit periculoase.

Șanse multe nu prea sunt

Să intre de vie răutatea în mormânt,

Oamenii nu sunt ceea ce vor să pară,

Ura nu-i mută, e chioară,

Zbiară ca o fiară scăpată din cușcă,

Câinele pe care îl hrănim,

Uneori ne mușcă.

Invidia, ca urzica pișcă,

Roata norocului nu se mișcă din loc,

Viața-i un complicat joc,

Onestitatea, nu contează deloc,

Trișezi, ai șanse să câștigi,

Dacă ești corect, pentru alții ești defect.

Timpul fuge ca nebunul,

Tutunul din pipă s-a terminat,

Florile din Copacul tinereții s-au scuturat,

Universul iubirii e infestat cu viruși mortali,

Eroii din poveștile de vis

Au fost călcați de o mașină de scris.

Autor ✍ Crisastemis

Din Volumul - Versuri și Universuri