Spre răsărit, nu spre apus

Iubite, ți-am pus pe pernă 

Un buchet de viorele 

Albastre, ca lacrimile mele,

Mi-am pus inima

În căușul palmelor tale

Și sufletul pe tava ta.

Parcă-i otravă dragostea, 

Doare tare depărtarea, 

Se răzvrătește oceanul, 

Freamătă marea,

Pământul se cutremură, 

Copacii înfloriți se scutură,

Mi-e dor de gura-ți dulce 

Cu miros de zmeură!

Amintirile cu noi nu îmi dau pace,

Iubirea îmi întoarce viața pe dos,

Lumea viselor mele, e cu susul în jos.

Din lanțul gros al slăbiciunilor tale

S-au rupt câteva zale

Dar nu găsesc nicio cale să te întâlnesc.

Că te iubesc, o știi demult,

Când nu ești cu mine, 

Mi-e sufletul frânt,

Trebuie să lupt din răsputeri,

Să fac față multor încercări.

Parcă ieri ne-am întâlnit, 

În prag de asfințit,

Într-un sfârșit posomorât de toamnă,

Eu, eram o doamnă de poveste,

Tu, erai un tip cocoțat pe creste 

De munți înalți.

Uneori am fost frați de suferință,

Ne-am lovit adesea 

De-a noastră neputință,

Dar ne-am iubit cu bună știință,

În fiecare an ne-am făcut 

Câte o juruință.

De curând, mi-ai jurat pe cer și pe lună

Că vom rămâne împreună,

Eu am jurat pe vârtejul din furtună

Că între noi nu va exista minciună,

Mereu te-am luat de mână 
Și te-am dus spre răsărit, nu spre apus.

Ți-am spus de atâtea ori

Că ești cea mai minunată 

Floare dintre flori, bobu-mi de rouă, 

Lumina-mi din zori, 

Universul meu plin de culori...

Nici n-ai putea să măsori 

Iubirea-mi pentru tine,

Emoții, sentimente, în mine, 

Nu sunt prea puține.

Dacă mâine vei veni, 

Totul va fi ca înainte,

Ne vom spune cuvinte frumoase,

Ne vom da reciproc mai multe șanse,

Vom relua de la-nceput firul poveștii,

Care de-o vreme s-a întrerupt.

Autor ✍️ Crisastemis 

Din Volumul - Aromă de Amor