miercuri, 27 iunie 2018

În al iubirii pridvor

Se apropie luna lui Cuptor,
S-au scuturat cireșii, florile de măr,
Natura și-a dat jos rochia de mireasă,
În curând, țăranii vor pleca la coasă,
Nici eu nu voi mai sta pe-acasă,
Voi merge pe malul râurilor
Să caut tătăneasa și buruieni de leac,
Pentru iubitul meu drag.

Se apropie vara fierbinte,
Am să fac plăcinte cu fructe,
Ca să primesc sărutări multe
De la iubitu-mi mărinimos
Care mă mângâie
În fiecare zi pe frunte.

În zorii dimineții
Sau în pragul serii,
Ne vom plimba prin vise 
Pe țărmul mării,
Ne vom simți ca-n Rai 
Până la sfârșitul verii,
Vom zbura pe aripi de iubire 
Până când cocorii 
Din povestea noastră
Încet, încet, vor dispărea,
Și toamna cu ploi reci 
Își va face apariția.

Când mantia iernii
Pe umerii timpului va sta,
Când din cerul de opal 
Vor cădea albe ninsori,
Noi ne vom gândi 
La zecile de primăveri
Pe care le-am petrecut împreună,
În inimea mea nu va mai fi furtună,
În sufletul tău iubitor va fi mult dor, 
Fericirea ne va aștepta 
Cu brațele deschise
În al iubirii frumos și spațios pridvor.


Autor ✍️ Crisastemis 
Din Volumul - Aromă de Amor




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu