Aprinde lumina în inima ta

Noapte fără nicio stea,

Cerul seamănă cu o perdea

Neagră de catifea,

E trecut de ora nouă,

A început să plouă, cu stropi argintii

Peste orașul cu amintiri vii,

Iubirea pentru tine

N-a dispărut ca puful de la păpădii.

Plouă... până la margini de hotar,

Inima mea, e ca un estuar

Plin cu lacrimi de mărgăritar,

De când nu te-am mai văzut

Sufletul mi-e rupt în două.

Ieri, a plouat puțin, 

Cu stropi mici de venin,

Azi plouă cu tristețe

Din ce în ce mai mult,

Până și timpul este abătut,

Trece din ce în ce mai greu;

Eu... fără tine nu sunt eu, 

N-am motive să fiu fericită,

Dar sunt puternică, pot să rezist,

Stau departe de orice ispită

Care apare în calea mea,

Pot să suport orice;

Dacă mă întrebi de ce,

Cred că știi deja răspunsul,

Mă apucă plânsul

De fiecare dată când văd poza ta,

Te iubesc prea mult, nu te pot uita.

Încet, încet, se apropie furtuna

De inima mea,

Mi-e dor de mâna care mă mângâia, 

De gura dulce, care mă săruta,

Din zori până în noapte,

Aș vrea să-mi fii aproape!

Iubite, aprinde lumina în inima ta,

Ia-mă de mână, 

Nu mă lăsa pradă singurătății,

Deschide lacătele porții tăcerii,

Lasă trandafirii să înflorească

În sufletu-ți acoperit 

De mantia albastră a neîncrederii! 

Primește-mă în casa ta,

Da-mi voie să dorm pe canapea,

Să-mi pun capul pe perna-ți moale,

În orele grele care vor urma,

Adăpostește-mă în brațele tale,

Până când se va opri vântul,

Altfel se va cutremura pământul!

Tu ești scutul meu de apărare

În clipele de disperare,

Așteaptă-mă pe a iubirii cărare,

Departe de visele înșelătoare,

Vino măcar mâine, în zori de zi, 

În grădinile cu iasomii,

Căci soarele va răsări din nou

Când va auzi al iubirii noastre ecou.

© Crisastemis 

Din Volumul 💘 În brațele lui Eros