Amurgul violet

Ca într-un film desuet, amurgul violet

Se-apropie de țărmul mării albastre

Încet, încet... Aș vrea să fii cu mine,

Să mă strângi cu drag la piept,

Să-mi reciți versuri 

Din ultimul Sonet dedicat iubirii,

Sau din primul Rondel 

Scris cu litere de aur 
În numele fericirii.

Mă doare de la pământ 

Până la soare lipsa ta,

Nesiguranța, a pus stăpânire 

Pe sufletul și pe inima mea,

Tristețea mi-a furat liniștea,

Mi-e sete de tine, de-un strop de iubire,

Tare mult aș vrea să văd 

O licărire de stea în privirea ta!

Amurgul violet, 

Coboară ușor, discret,

De pe o scară nevăzută, 

În lumea mea tăcută.

Singurătatea mă înfioară,

Timpul, mă trage pe sfoară, 

Căci trece inutil...

Tu, nu ești deloc subtil,

Te plimbi când vrei prin mintea mea,

Îmi răscolești gândurile, 

Îmi rănești inima,

Îmi faci viața tot mai grea,

Dar nu vreau să renunț la dragostea

Care ne-a legat cândva,

Am mare nevoie de tine, de ea!

© Crisastemis 

Din Volumul 💘 În brațele lui Eros