Un nou poem

Azi, în prag de sărbătoare,
Îți mulțumesc, iubire mare,
Îți scriu cu drag un nou poem, 
Cu gândul, cu inima mea te chem;
Vreau să-ți spun că te iubesc, 
Chiar dacă sună prea simplu, 
Prea lumesc...

Când nu te-am avut, am suferit,
Cu sufletul răvășit 
Prin anotimpuri am pribegit,
Prin amintiri am călătorit 
Până când am obosit...
M-au nins ierni lungi și triste, 
Dar inima-mi a putut să reziste,
Dorul de tine nu a plecat 
Pe niciun tărâm îndepărtat,
Strălucești pe cerul vieții mele
Ca o stea de diamant,
Iubire, sentiment minunat;

În seara asta de neuitat
Cu tine vreau să-nchin 
Un pahar dulce de vin,
Vreau să rămâi în casa mea,
Să vină-n zori și fericirea;
Am s-o primesc 
La fel cum te-am primit pe tine,
Cu brațele deschise,
În realitate și în ale mele vise;

Iubire, tu ești lumina mea
Pe timp de noapte,
Îmi limpezești apele tulburate,
Ești tot ce se poate mai frumos;
Nu ești mărul găunos
Despre care se vorbește cu glas sfios;
Ești darul prețios de la Dumnezeu,
Foc care se aprinde instantaneu,
Ești tot ce vreau eu,
De-aceea te voi iubi mereu!



© Crisastemis 
Din Volumul - Anotimpuri