De stele albe și argintii,
Dar în curând, iarna se va sfârși,
Primăvara va reveni
Cu raze de soare aurii,
Cu glasuri de păsări minunate,
Ce vor cânta din zori până în noapte;
La ceasul când răsare luna,
Iubirea-i dulce cum e căpșuna,
Tristețea-i otrăvitoare ca mătrăguna
Când struna viorii inimii e ruptă,
Când sufletul se luptă
Cu câte un fior de dor neiertător;
Furtuna de pe mare s-a mai domolit,
Privesc cu nostalgie spre asfințit;
Ascult cum bate vântul,
Văd cum se întunecă pământul,
Sper că vom avea zile mai bune
Și-un An Nou liniștit...
Pe cer s-au ivit galbene stele,
Clipele grele dispar dintr-o dată,
Cuvintele frumoase așteaptă
La porți de Paradis să bată,
Să intre-n lumea minunată
De poveste, fără să ne dea de veste;
Muguri de vise se desfac
Atunci când zgomotele tac,
Atunci când lumina strălucește
În câte-o inimă care iubește cu adevărat;
Într-un suflet curat, iubirea-i ca un foc
Ce arde pe timp nelimitat,
Nici ploile toamnelor nu-l pot stinge,
Nici măcar zăpada dacă îl atinge...
E miezul iernii... în mine nu ninge,
Liniștea se prelinge ca mierea
Pe buzele nopții amare ca fierea,
Simt mâna lui Dumnezeu
Pe creștetul meu;
Mă simt ocrotită... Sunt fericită!
Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Anotimpuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu