Când e-ntuneric pe Lună,
Când vremea nu-i prea bună,
Când becurile din Cosmos sunt arse,
Încerc să stau departe
De ale anotimpurilor farse.
Când nu funcționează nicio priză,
Îmi pun iubirea în valiză
Și plec spre țărmul Mării Negre
Din visele-mi albastre...
Mă plimb cu gândurile printre astre,
Mă-mbrac în petale de flori,
Îmi pictez viața-n culori;
Când plec în concediu câte-o lună,
În bagajele de mână
Nu pun nicio minciună,
Nu vreau să trag
Pe nimeni pe sfoară,
Nu-mi place să am
Vreo adversară
Sau vreun inamic...
Nu-mi place să mă complic
În jocuri riscante,
Nici să alunec pe anumite pante,
Nu vreau povești halucinante,
Nici capitole fascinante
Cu puncte culminante;
Mă bucur de orice clipă
Pe care o trăiesc,
Nu mă gândesc la ziua de mâine,
Trăiesc ziua de azi cât mai frumos
Ca să nu am ce regreta mai târziu;
Mi-e sufletul viu,
Plin de lumină,
Plin de lumină,
Floarea iubirii
Are adâncă rădăcină
Are adâncă rădăcină
În inima mea
Și nu se va usca niciodată,
Și nu se va usca niciodată,
Căci o voi uda
Cu apă vie amestecată
Cu apă vie amestecată
Cu fericire...
Muguri de iubire vor înflori
În grădina sufletului meu, zi de zi,
Soarele mă va încălzi
Cu razele-i strălucitoare
Chiar dacă va fi furtună pe mare
Sau uragane peste oceane...
Cutremure de pământ dacă vor fi,
Din drum nu mă voi opri
Căci Dumnezeu mă va călăuzi
Pe drumurile drepte,
Voi urca trepte după trepte
Până când voi ajunge la desăvârșire,
Căci din iubire se naște iubire.
Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Anotimpuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu