sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Cu tine-n gând / Crisastemis


Cu tine-n gând 

Adormisem pe un țărm de mare
În clipe de profundă visare,
Razele de soare îmi zâmbeau,
Valurile iubirii fremătau,
Păsările-n cor cântau,
Fluturii albaștri dansau
Pe-o muzică divină
Ce se auzea-n surdină din cer;

Un corăbier se grăbea
S-ajungă pe malul de alăturea
Să stea la umbra unui vis,
Căci nu mai avea permis de călătorie;

Adormisem 
Într-un colț de Paradis 
Cu tine-n gând, până când
Pleoapele mi s-au deschis
 Și m-am trezit;
Pe tine te-am văzut 
Cum mă priveai,
Sfios, mă mângâiai, 
Te bucurai că mă ai;

Ne-am plimbat 
De mână prin Rai,
Apoi am revenit 
Cu picioarele pe pământ,
N-am scos niciun cuvânt, 
Te-am sărutat tăcând,
Bucurându-mă de timpul 
Petrecut împreună;

Adormisem 
Pe o rază albă de lună
În inima ta bună, 
În sufletul tău curat,
Ca într-un palat
De pe un tărâm fermecat.


Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Versuri și Universuri 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu