Plouă iar... 🌧 🍁

Plouă iar... 

Cad frunzele îngălbenite, 

Limitele ni-s mărginite,

Privirile împăienjenite, 

Zările albastre sunt acoperite

De pături groase de nori, 

Toamna, ne dă iar fiori;

Plouă iar... 

Peste clipele-n van risipite,

Peste tâmplele noastre cărunte;

Trec zile obişnuite 

Și nopţi nesfârşite de tăcere,

Avem nevoie de ochelari de vedere

Căci de un timp, acest trist anotimp 

Ne oboseşte ochii;

Florile şi-au dat jos 

Frumoasele rochii 

Făcute din petale colorate, 

Acum sunt aproape dezbrăcate;

Miroase a prune afumate 

Și a castane coapte,

Crengile copacilor

 Sunt culcate la pământ

Când palele reci de vânt 

Trec nepăsătoare

Prin pădurea cu o singură 

Cărare rămasă neumblată;

Plouă... ca prima dată 

Când vara ne-a părăsit,

Soarele n-a mai ieşit de câteva zile,

Străzile sunt uneori pustii, 

Alteori prea aglomerate, 

Cântecele de ciocârlii sunt uitate,

Tunetele zbuciumate ne-anunţă 

Că se-apropie furtuna;

Trece-n zbor săptămâna, apoi luna,

Ne trezim la sfârşit de an

Că n-am dus la bun sfârşit niciun plan,

Dorul de copilărie apare spontan

În inimile noastre-n care iubirea

Fierbe ca lava unui vulcan;

Plouă... la nesfârşit, 

Peste timpul care a obosit

Să cearnă din clepsidră nisipul rece,

Va trece toamna, dar nu va pieri 

Teama de necunoscut;

Trăim un vis urât, 

Sau poate mergem 

Pe un drum prea abrupt, 

Sufletul ne este rupt, 

Trebuie peticit cu fire de aur, 

Cu sentimente frumoase,

Cu bucurii care să ţină 

Până la infinit!

Toate drepturile rezervate © Crisastemis

Din Volumul - Castele de nisip