El şi Ea / Crisastemis

El şi Ea

Ea, era ca o floare, ca o rază de soare ce strălucea în fiecare dimineaţă. El, avea o faţă senină, prefăcea întunericul în lumină, avea o piele fină, ca de catifea. Ea, visa o dragoste ca în poveşti, se credea zână, voia să stea departe de lumea nebună, căuta o lume mai frumoasă, mai bună. S-au întâlnit întâmplător, plimbându-se prin acelaşi frumos decor; Toamna... Paşi repezi prin covorul de frunze colorate, gânduri curate, atingeri nevinovate...Se trezeau în fiecare zi la ora şapte, ca să îşi spună: Bună, la telefon. Săgeata lui Cupidon se grăbea s-ajungă-n inima lui. Ea, abia aştepta să îl vadă, căci începuse să întrevadă un viitor strălucit alături de el. El, pregătise deja un inel cu safire, se credea mire, pe ea o vedea deja mireasă. Se-nfiripase o mare idilă între ei. În fiecare zi și noapte, zbor de porumbei, amintiri cu parfum de tei, alei presărate cu flori uscate, miros de castane coapte. Dorinţa ei, era să locuiască alături de el într-un castel, pe un ţărm de mare plin de pescăruşi jucăuşi. El se purta cu mănuşi, era atent mereu cu ea, iubirea-i ridica în slăvile cereşti, când se sărutau parcă le creşteau aripi îngereşti. Se trezeau în zori, privind cârdurile de cocori, pluteau adesea până la nori. Îşi aminteau cu drag de caldele primăveri, de verile în care erau doi corăbieri ce navigau pe mările albastre, nu aveau griji, nu aveau frică de năpaste. Dar timpul iubirii a trecut... El a dispărut, aşa cum a apărut. Un viscol crunt a început să zguduie sufletul ei aproape rupt. Toamna s-a sfârşit cam repede.  A venit iarna cu fulgi mari de zăpadă care acopereau fiecare stradă. O busculadă de idei era în capul ei, se întreba de ce niciun crâmpei din focul dragostei nu mai arde-n ei...?! Totuşi, ea spera, îl tot aştepta, credea că el o să vină să-şi ceară iertare, căci încă îl iubea, nu-l putea uita. Au trecut ani după ani, s-au scuturat florile multor castani, străzile iubirii lor au rămas pustii, lacrimile ei erau sângerii noapte de noapte, zi de zi. Suferinţa a distrus-o, dorul de el a răpus-o. S-a stins ca o lumânare, cu gândul la el. El, a plâns niţel, şi-a cerut iertare, de la depărtare... Lumea lor s-a prăbuşit, odată cu iubirea care a murit. O stea de la răsărit nu s-a mai aprins, a dispărut în necuprins. Universul a întins plasa lungă a uitării, dar nu pot fi șterse din caietul ei cu memorii clipele trădării. Durerile remușcării lui nu vor dispărea, căci lacrimile ei s-au prefăcut deja în lacrimi de stea. Inima nu poate uita, sufletul nu-și poate găsi odihna până când nu va putea ierta. Dintr-un El și o Ea, a rămas doar El, un nume scris într-un carnețel. Ea pentru el, a însemnat o iubire care s-a transformat  într-un regret al vieții, din anii tinereții. Astăzi, soarele fericirii lui parcă apune încet, încet, când privește o fotografie cu ea pe care-o ține-n buzunarul de la piept. Își dă seama că fără ea, viitorul lui e incert. Trist și abătut, privește înapoi tăcut. Îi pare rău că nu a știut cum să se comporte cu ea, cu cea care îl diviniza.
Viața nu îti poate da înapoi ce n-ai știut să prețuiești, degeaba iubești cu trupul sau cu mintea, trebuie să iubești cu sufletul, cu inima... Iubirea îți dă ceva, dar îți poate lua totul cândva. Nu trebuie să te joci cu ea, nu-i poți cere mai mult decât crezi că-ți poate da. Iubirea poate fi un vis, un mic colț de Paradis sau o pedeapsă care nu s-a prescris.

Toate drepturile rezervate © Crisastemis

Din Volumul - Între dragoste și ură