Poartă spre Infinit / Crisastemis

 Poartă spre Infinit

Adorm și mă trezesc 

cu tine-n gând,
Aud valurile mării 

fremătând,
Văd stropii de ploaie 

alunecând
Printre ramurile 

unui copac plăpând,
Privesc frunzele 

uscate
Din pădurile-mbrăcate-n 

straie de toamnă.

Din cerul de opal 

au început să cadă
Lacrimile timpului, 

dar ochii mei
Nu vor să le vadă, 

apar mulți nori
Care-mi dau fiori, 

câțiva fluturi dăunători,
Totuși, n-o 

să-i iau în seamă;
Asist poate la o dramă 

sau la o comedie...
Pun în ramă 

o mică fotografie
Cu tine... Vreau 

să păstrez 

vie amintirea ta;

Mi-e dor 

de primăvara 

care ne aştepta
În rochia-i 

colorată de catifea
Plimbându-se 

prin grădinile-i 

parfumate,
Mi-e dor de tine 

în fiecare zi şi noapte,
Iubite, mi-e sete 

de libertate!

Mi-e dor 

de florile de câmp,
Dar aerul curat 

parcă-i prea scump
De ceva timp... 

Fiecare anotimp
Are frumuseţea lui, 

aripile dorului
Mă duc departe, 

apele limpezi,
Sunt cam tuburate;

Mi-e dor de-albastre 

zări necuprinse,
Mă rătăcesc 

adesea printre vise,
Dar văd luminile 

aprinse tot mereu
În sufletul tău şi al meu;
Iubirea ne ţine legaţi,
Suntem strâns conectaţi
De fericirea 

care ne uneşte;

Iubirea noastră 

nu se urneşte din loc,
Iubite, tu eşti 

al meu noroc,
Firul verde de busuioc,
Eu sunt floarea-ţi 

albă de soc;

Avem un stoc 

de sentimente
Puse la păstrare,
Ne plimbăm cu Carul mare
Printre stele călătoare,
Trecem ușor 

de tristeţe, de uitare,
De clipele amăgitoare;

Eu sunt o mare, 

tu un ocean,
Ne întâlnim 

lună de lună, an de an,
Avem mereu câte un plan
Pe care-l ducem 

la bun sfârşit;
Te iubesc 

cum nu am mai iubit,
Tu-mi ești apus 

și răsărit,
Poartă spre Infinit; 

Iubire fără sfârșit.


Toate drepturile rezervate © Crisastemis

Din Volumul - Pe aripi de vis