Lanţurile dragostei / Crisastemis

Lanţurile dragostei

Trecut-a vremea rea,
Dar inima mea, parcă
A rămas în palma ta,
Sufletu-mi 

Zboară ca pasărea
Prin lumi necunoscute,
Pe drumuri abrupte,
Cu aripile rupte uneori;
Mă trezesc în zori de zi
Cu gândul că ai să revii,
Poate dorinţele 

Mi se vor împlini...

Dar cine poate 

şti ce va fi mâine?
Poate voi mai 

Hrăni un câine
Cu un colţ de pâine
Sau cu o friptură uscată
Ca gura mea nesărutată
De gură-ţi însetată...

Iubite, de curând, tristeţea
Ne-a bătut la poartă...

Să fie oare artă dragostea
Sau doar o stea care se stinge
După ce inimile ni le-atinge
Şi cu puterea ei ne învinge?

Parcă ninge la noi în dormitor
Lacrimile mele-s pe covor...
N-am fost o bună actriţă,
Nici tu un bun actor,
Ne-am plictisit cam repede
De-acelaşi vechi decor;

Nu e uşor să uiţi, 
Să ierți,

Dacă nu vrei,
Dar scânteia dragostei
Se poate reaprinde,
Fericirea se poate extinde

Pe arii întinse în inimile
Cândva învinse 

De furtunile durerii
Şi de săgeţile-otrăvite

ale tăcerii;

Parcă simt 

Mirosul primăverii,
E undeva aproape; 

Putem face
Poduri de iubire peste ape,
Peste continente, uitând
Trădările inexistente...

Ne putem folosi 

De sentimente
Înălţătoare, 

Putem clădi
O casă mare 

Unde iubirea va trona,
Nu va mai exista 

Depărtare între noi,
Ne vom lega pe veci 

Cu lacăte şi chei
De lanţurile dragostei.


Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Pe aripi de vis