Noi şi Infinitul

Flori gingaşe de tei
Se scutură odată
Cu trecerea anilor mei,
Privesc în ochii tăi
Verzi, ca frunzele
Ce cad pe-alei
Strivite fiind
De paşii noştri grei;

Albi porumbei zboară departe
Bucurându-se de libertate,
Zilele calde ciudate 

Se-amestecă timid
Cu nopţile reci întunecate;

Parfumul primăverii 

Dispare uşor
Odată cu apariţia

Câte-unui albastru nor,
Timpul e neîndurător
Chiar dacă-n sufletele noastre
E-ascuns dorul arzător;

Ne plimbăm de mână ca odinioară,
Ne bucurăm de tot ce ne-nconjoară,
Inima-mi tresare când mă săruţi
Pe sub crengile de brăduţi;

Trei trandafiri micuţi
Se încăpăţânează
La fel ca noi, să stea de pază
Când luna argintie ne veghează,
Ne-acoperă o rază de lumină,
Se-aud ecouri în surdină,
Stelele-au parte de-o planare lină;

Dansăm pe muzica divină
Pe care inimile noastre o aud,
Noaptea cade ca un zgomot surd
Peste tăcerea asurzitoare;

Un zâmbet, o chemare,
O tandră îmbrăţişare,
Noi şi Infinitul, iubirea,
Universul... Asfinţitul.

Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul – Culorile iubirii