miercuri, 7 iunie 2017

Cu sufletul şi inima

Te vreau iubirea mea,
Cu sufletul şi inima,
Cu toată fiinţa mea,
Te vreau aşa
Cum aş mai vrea
Să mai trăiesc o viaţă,
Să mă trezesc
În fiecare dimineaţă
Plină de speranţă;

Ca pe o floare te-aş culege
De pe oriunde-aş merge,
Aş vrea să nu se mai dezlege
Niciodat' nimic 
Din tot ce ne-a legat,
Să ne iubim cu-adevărat;

Te vreau demult, 
Chiar te-am visat,
Veri, primăveri întregi 
Te-am aşteptat
Pe-o aripă de timp uitat,
M-am aşezat adesea 

La masă cu tăcerea,
Dar am știut 

Să ocolesc durerea,
Ți-am simțit adierea 
Când te-ai apropiat,
Cu gândurile mele frumoase 
Te-am chemat;

Te vreau iubire, am sufletul curat,
Am inima deschisă neîncetat,
Te-aștept cu brațele deschise,
Adu-mi fericirile promise!


Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul – Culorile iubirii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu