E vina ta

Nisipul din clepsidră 
S-a risipit

De când nu ai mai venit,
Se-apropie cel mai trist
Asfinţit din viaţa mea
Căci nu te pot uita.

Nici marea
Nu mai vrea
Să ne primească
La fel ca altădată
Cu braţele deschise,
Au rămas în ea
Fericirile promise;

Atâtea vise s-au risipit
Odată cu furtunile
Care-au trecut,
Totuşi, în sufletul meu
A rămas dorul de tine,
Iubitul meu;

Nu mai sunt eu,
Cea care eram,
Nu mai eşti tu,
Cel pe care îl aşteptam
De-o viaţă întreagă...
Dar cine
Să mai înţeleagă
Iubirea, care
Uneori nu se dezleagă
Dacă a fost legată
Cu jurăminte?

Adesea, nu mai e
Loc de cuvinte
Din cauza emoţiilor 
Mărunte,
Tăcerea este
Ca un munte
Pe care nu-l putem 
Escalada,
Dragostea ne pedepseşte,
Ne prinde într-un 
Invizibil cleşte
Care ne frânge inimile,
Amintirile se rostogloesc
Ca pietrele în minţile
Noastre zăpăcite
De dorinţele nemplinte...

Dar... e vina ta iubite,
Ai dispărut cam iute
Din peisaj,
Acum, între noi
E un baraj
Care ne desparte,
Apele tulburate 
Din inima mea
Nu se mai pot asana.

Doare prea tare 
Dragostea
Când jumătatea
Pe care o credeai a ta
Îşi caută cealaltă 
Jumătate în altă parte,
Când speranţele deşarte
Îşi fac un obicei 
Din a stinge
Orice crâmpei
De fericire,
Când din povestea 
De iubire
Rămâne doar 
Dezamăgire.

Toate drepturile 
rezervate 

© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii