Liniştea albă

Vise albe şi albastre
Stau ca florile în glastre,
Bucurându-se de primăvară;
Cântă iar chitara inimii,
Dimineaţa, seara,
Se-aud triluri de ciocârlii,
Peste munţi, peste câmpii
Zboară fluturii zglobii.

Zeci de copii se scaldă-n
Razele de soare,
Fericirea-i zi de zi mai mare,
Albastra zare este mereu senină,
Crâmpeiele de lumină violacee
Ne fac să punem mâna pe condeie
Să scriem poveşti sau poezii.

Am trecut de iarnă, de frig,
Lacrimile le-am prins cu-n cârlig
Și le-am pus pe frânghie, la uscat,
De tristețe am uitat.

Iarba verde-i plină
De boabe de rouă,
Deasupra pădurilor
Noaptea stă de veghe
Luna Nouă.

Liniştea albă s-a aşternut
Peste întregul pământ,
Doar adierea zefirului o auzim,
Ne bucurăm că trăim.

În fiecare an clădim
O lume minunată,
În fiecare anotimp
Inima ne e înflăcărată...
Iubirea iar înfloreşte,
Buruiana urii păleşte,
Sufletul ne străluceşte.


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii