Un vis ucis

Ai plecat fără să spui un cuvânt,
Am rămas în viscolul 
Crunt al singurătăţii
Chiar la jumătatea vieţii;
M-ai lăsat în voia sorţii
În  toiul nopţii
Când ai dispărut din lumea mea,
Mi-ai furat inima,
Cu toată iubirea din ea,
De-atunci, m-a cuprins neliniştea.

În praf de stele
S-au transformat visele mele,
Primăverile îmi sunt
Ca iernile... reci, seci;
Amintiri triste, am zeci şi sute,
Suferinţele brute, apar
De pe conductele ruginite
Ale unui timp trecut;

Mă-ntreb; oare m-ai uitat,
Îmi vei păstra măcar numele
În sufletu-ţi uscat?
Eu nu te-am uitat, te-am şi iertat
Chiar dacă ai dărâmat
Castelul pe care-l construisem
Din speranţe... dar s-au adunat
Atâtea restanţe, din cauza
Sentimentele noastre sărace
Care au nevoie de alianţe...

Inimile ne sunt rănite,
Sufletele, ni-s ca florile
Ofilite din glastre,
Lacrimile ne sunt albastre
Ca cerneala din stilourile
Cu care ne-am semnat pedepsele;

Pedeapsa mea, va fi
Să te iubesc în continuare
Chiar dacă această iubire doare,
Dar uneori, poţi fi
Singura mea barcă de salvare;

Pedeapsa ta, va fi lipsa mea,
Căci doar atunci când vei realiza
Că nu mă mai poţi avea,
Vei regreta că mi-ai ucis ultimul vis,
Că m-ai oprit din drumul spre Paradis.

© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii