Dimineţi albe

Cad frunzele de pe ram,
Ploaia-mi bate iar în geam,
Îmi amintesc cât ne iubeam!

Cu tine iubite zburdam
Pe câmpiile pline de flori,
Mă luai de subţiori
Şi mă ridicai până la nori;

Ce tineri şi frumoşi eram,
După razele de soare alergam,
Fluturi albi prindeam
Şi le sărutam aripile;

Ce repede treceau clipele!

Din nopţile albastre
Făceam dimineţi albe,
Îmi dăruiai zeci de salbe
Făcute din boabe de rouă;

Împărţeam iubirea-n două,
Bucurându-ne
De câte o poveste nouă
Care se-nfiripa de fiecare dată
În inima-ţi curată,
În inima-mi nevinovată;

Natura toată ne zâmbea,
Erai al meu, eram a ta;
Dar povestea noastră
Nu se va termina,
Căci tu vei fi pe veci al meu,
Iar eu voi fi pe veci a ta!


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii