Suferinţe brute

Uneori, mă duc
Cu gândul în trecut
Şi timpul mi se pare
Mult prea scurt,
Nu veau să mă mai avânt
În lupte crâncene
Din cauza unui jurământ...

Nu vreau
Să mă mai pierd inutil
În jocul tău de copil
Care de iubire fuge,
Iar peste mine ninge
Neîncetat
Cu flori de gheaţă,
Ce-au fost cândva
De diamant...
Inima ta nu înţelege
Că pentru mine,
Iubirea este lege!

Iubirea este ca un trotil
Ce poate exploda
Când dragostea
E amestecată cu ura,
Răceala se instalează
În inimile pe care răutatea
Le cangrenează
Şi nu mai au scăpare
Chiar dacă ajung la reciclare...

Emoţiile
Se transformă în vise
Care circulă în limite
De viteze nepermise,
Speranţele sunt ucise
Sau pot ajunge la azil...
Eu nu vreau
Să am un suflet umil,
Nu vreau 

Să mă furişez tiptil
În sufletul tău
Care-i ca un fitil
Aproape stins...

Prea multe lacrimi
S-au prelins
Peste focul încins
Al unei inimi biruite
Plină de idealuri năruite,

Prea multe idei ipocrite
S-au interpus
Între reproşurile mărunte
Din nopţile nedormite,
Din zilele abătute
Pline de suferinţe brute...

Prea multe adevăruri absolute
Ne-au făcut inimile mute,
Ochii ne-au orbit,
Cuvintele, au amuţit...
Prea mult eu te-am dorit,
Dar nu ne-am potrivit
Nici în gândire,
Nici la capitolul iubire...

O povară poate fi
Iubirea, ce nu se poate opri
Din drumul ce nu se va sfârşi
Decât atunci când poţi să ierţi;
Când inima ţi-o cerţi
Că a fost prea bună,
Când realizezi
Că o simplă minciună
Poate dărâma tot ce ai clădit
În toţi anii...
Prea tarziu îţi dai seama
Că banii nu au valoare
Ca fericirea, nici ca iubirea.

© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit