miercuri, 25 ianuarie 2017

Să vină primăvara!

A venit iarna
Ca o fantasmă,
Cu flori de gheaţă
Fără mireasmă.

Ceaţa s-a pus
Pe o ulucă,
Apare şi dispare
Ca o nălucă,
Poate-i va veni
Dorul de ducă!

Doar iubirea
Ne ţine de cald,
Privim cerul de smarald
Şi ne este de ajuns...
Gata cu atâta plâns!

Din ţurţurii
Care s-au scurs
Desenăm
Un pui de urs,
Corbii țin
Câte-un discurs,
Viața-și urmează
Al ei curs.

Primăvara 
E-n concurs,
Trebuie să semneze
Foaia de parcurs,
Vrea să se-ntoarcă
La noi... cu soare,
Nu cu ploi.

Doi porumbei
Mănâncă mei,
Pe vechile alei
Din parcurile cu tei
Se plimbă
Câțiva tinerei.

Abia aștept să iasă
Primii ghiocei,
Să vină primăvara
Cu parfumul ei!


© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit
 
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu