O lume fără culori

S-a rupt o inimă în două
Şi de atunci nu mai există
Lună Nouă,
Nici boabe argintii de rouă...

Întotdeauna plouă
Cu lacrimi de granit
Şi-i vântul stârnit
De norii ce-au acoperit
Cerul albăstrit.

S-a rupt un suflet disperat
Fără să comită vreun păcat,
Un vis frumos, nevinovat
A dispărut în neant.

Sentimentele duioase
S-au evaporat,
Vândute-s toate pe-un talant,
Speranţele-au alunecat
Pe gheaţa unui vid întunecat.

S-a frânt un dor
Cu aripi de condor
Şi un izvor s-a tulburat,
O mare de iubire a secat,
Vaporul fericirii s-a scufundat.

S-a rupt un lanţ care lega
Inima mea de-a ta,
S-a dezlipit
Cea mai puternică za
Care ţinea unită
Iubirea mea de-a ta.

S-a rupt iubirea în bucăţi,
S-a jupuit varul pe pe pereţi,
Săgeţile din arcul Lui Cupidon
Ne-au făcut sufletele beton.

Nu mai suntem două flori,
Nu mai simţim calzi fiori,
Nu mai suntem cuceritori,
Am rămas doi comis-voiajori.

S-a stins lumina în zori,
În galaxii nu mai există sori,
Cad palide ninsori
În lumea noastră
Care-a rămas fără culori.

© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit