O candelă aprinsă

Am să-ţi aprind
O candelă mereu,
Ca să ai lumină
Pe drumul tău,
Şi vreau să-ţi spun
Că-mi pare rău
Că nu ai avut
Pe nimeni aproape
Când ţi-a fost greu!

Pe Dumnezeu
N-ai vrut să-l vezi
Şi ai crezut în El
Deşi nu îţi doreai
Să crezi...
Dar așa suntem
Noi, oamenii,
Ne comportăm
Ca vitele-n cirezi,
Ne hrănim adesea
Cu fructele stricate
Din livezi.

Suntem prea avari
Și prea nepăsători,
Uităm că pe Pamânt
Suntem doar
Simpli locuitori...
Între noi, nu trebuie
Să existe lupte,
Nici învinși,
Nici învingători.

O oaie rătăcită
Tot mereu ai fost,
Nici măcar trecutul
Nu ţi-a fost anost,
Dar lecţiile dure ale vieţii
Nu le-ai învățat pe de rost.

Să-ţi fie sufletul uşor
Şi Dumnezeu îngăduitor,
Să nu te judece prea aspru,
Să te prefacă într-un astru!

Să te ridice la cer,
Să nu mai ştii ce-i efemer!
Şi dacă te-ai simţit stingher
Într-o lume-n care
Sentimentele umane pier,
Poate că vei deveni nemuritor
Purtând un nume
Trecut în Acatistier.

Să-ţi fie sufletul binecuvântat,
De blesteme să fii dezlegat,
Şi dacă ţi-am greşit vreodat'
Să ne ierţi pe toţi,
La fel cum şi noi te-am iertat!

Poate vei fi mai fericit
Pe cealaltă lume
Unde nu vei mai fi chinuit,
Oricum, toţi ne vom întoarce
De unde am venit...

În faţa Morţii suntem toţi egali,
Deşi ne credem adesea geniali,
În jocul Sorţii suntem inegali
Chiar dacă suntem prea banali...

Suntem la fel de păcătoşi,
Când e vorba de iubire
Nu prea suntem zeloşi,
Chiar și în lupta cu Moartea,
Suntem la fel de neputincioşi.


© Crisastemis

În memoria lui George...
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!