Sfârşitul

Mă risipisem
Prin nisipul galben
Al timpului pierdut,
Mă prăfuise varul alb
Al unui trist trecut,
Mă-nvăluise dorul
Cuvântului tăcut,
Dar nicidecum
Nu m-a durut...

În visele-mi frumoase
Adesea te-ntâlneam,
Când te vedeam,
Parcă mă rătăceam
Într-un abis
De unde nu mai scăpam...

Mă prelingeam
Ca ploaia rece
Pe câte un geam
Uitând cine sunt,
Sau ce eram,
Nu ştiam ce căutam,
Dar te găseam pe tine,
Tu erai tot ce aveam...

Ca un copil
Mereu plângeam,
Gândindu-mă
Că poate uneori greşeam
Spunându-ţi că te iubesc
Atât de mult,
Dar nu vorbeam eu,
Vorbea inima mea
Pe care trebuia să o ascult...

Îţi sărutam buzele fierbinţi,
Ştiam că tu nu poţi să minţi,
Erai pentru mine
Un sfânt între sfinţi,
Căci mângâierile tale
Erau atât de cuminţi...

Eu te iubeam cu inima,
Tu mă iubeai cu sufletul,
Dar distanţa dintre noi,
Ne-a adus sfârşitul...

Sfârşitul
Unei poveşti de iubire,
Care s-a încurcat
În câteva fire...
O mică şovăire,
O mare neîmplinire,
Dezamăgire...


© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit