Călimara cu lacrimi

Aş vrea să îţi scriu 
O scrisoare
Dar mâna
Îmi tremură prea tare,
Din călimara cu cerneală
Parcă văd curgând
Picături de smoală.

Cuvintele nu vor
Să se aştearnă
Peste hârtia albă
Care vrea să doarmă,
Sentimentele
Încep să cearnă
Mii de senzaţii
Din trecuta iarnă.

Cerul parcă s-a dărâmat
Peste sufletul meu zbuciumat,
Mă simt abandonat
Într-o groapă, în neant.

Cerneala din călimară
Vrea să iasă afară,
Dar cuvintele încep să dispară,
Eu plâng iară şi iară…

Nu pot să-ţi scriu nimic,
Nici nu pot să mă ridic
De pe scaunul mult prea mic,
Nu găsesc măcar un plic
Unde să-mi pun
Un sărut cât de mic…

Ştiu că şi tu
Te gândeşti la mine,

Dar râurile inimii mele
De lacrimi sunt pline...

Chiar dacă eu te iubesc
Mai mult decât 
Mă iubesc pe mine,

Cine îmi poate spune
Dacă va mai exista pentru noi
Ziua de mâine ?

© Crisastemis
Din Volumul – Ecouri de suflet