Pe cer sunt nori plumburii,
Mă plimb iar printre nostalgii,
Mă întreb, oare când vei reveni?
În parc aleile-s pustii,
Toamna se-apropie cu fiecare zi,
Nu se mai aud chiotele de copii
Ce ne-aduceau în suflete bucurii.
Bate vântul prin viaţa mea,
Ceaţa îmi acoperă inima,
O frunză se aşază-n palma mea,
E rătăcită, cum era privirea ta
Când mi-ai alungat iubirea.
Tăcerea ta e-atât de grea,
Despărţirea cu amărăciunea sa
Mi-a dat peste cap viaţa,
Lipsa ta, lasă urme adânci
în inima mea.
Durerea şi liniştea
Se amestecă cu zgomotul
furtunii din calea mea,
Cad frunzele, se clatină
sentimentele,
Rădăcinile copacilor trosnesc,
Sub pământul ce le încălzesc.
Cerul e ca un tavan
Ce peste mine se apleacă,
Dorul de tine mă îneacă,
Iubirea mă inundă,
Tristeţea abundă
Peste lacrimile învechite,
Regretele înmulţite...
Sufletul meu
Parcă s-a prăbuşit într-un abis,
Viaţa-mi trece ca un vis,
Iubirea pentru tine
Mă duce spre iad,
Sau spre paradis.
© Crisastemis
Din Volumul - Printre nostalgii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu