Lacrimă de granit

E mult timp

de când nu ne-am vorbit,

Nu ştiu nici acum

de ce m-ai părăsit,

Mi-ai furat liniștea și ai fugit,

De ce din visul meu frumos

m-ai trezit?

Nu mai ştiu cine sunt  

sau cine-am fost,

Oare iubirea mai are vreun rost

pe acest pământ?

Poate că da...

Doar dacă nu ar exista ura

Ce poate ucide dragostea.

Îmi amintesc când ne plimbam

pe malul mării,

Priveam pescărușii cum veneau 
Iar toamna, cocorii cum plecau,

Cu aripile întinse ce frumos zburau

Spre alte zări,

Spre infinite depărtări...

Te iubesc atât de mult,

Sunetul valurilor îl ascult

Şi-mi cade-o lacrimă,

Parcă e de granit...

Sufletul mi-e răscolit,

Mi-e atât de frig,

Soarele meu a asfinţit,

Eu, parcă am murit... !

Inima mi-a obosit

să te tot caut,

Nu mai pot...

Oceanul iubirii 
e prea mare,

Nu știu să înot,

Din mintea mea

nu pot să te mai scot!

Dorul de tine

e de nestăvilit,

Sufăr prea mult,

Nu mai am voce

să pot să te mai strig,

Dar te iubesc nespus...

Oare focul din inima ta

s-a stins?

Eu încă te doresc... da,

Nu te pot uita...

E tot ce vreau să ştii,

iubirea mea!

© Crisastemis

Din Volumul - Sanctuar