Iubito, ştii...

Niciodată nu am fost mai fericit
Ca în clipa când te-am întâlnit!
Te plimbai pe ţărmul unei mări,
Veneai din infinite depărtări.

Erai frumoasă ca un soare,
Ochii-ţi erau ca albastra mare,
Trupul tău de sirenă fermecătoare
M-a făcut să simt dorinţe arzătoare,
Erai un miracol, o splendoare!

Când mi-ai zâmbit,
Am tresărit ca un copil,
Tu, plină de sex-appeal
Mi-ai dat de înţeles
Că sufletul ţi-e accesibil.

De mână te-am luat,
Şi am traversat pe malul celălalt,
Ne-am îmbrăţişat,
Apoi ne-am sărutat...

Noaptea s-a lăsat peste noi
Şi am colindat 
prin lumea iubirii în doi,
Ne-am trezit de dimineaţă goi,
Dorind să dăm timpul înapoi...

Ne-am iubit în tăcere,
Scăldându-ne în râuri de plăcere,
Am uitat de tot ce înseamnă durere
Şi de iubirile vechi, efemere. 

Ne-am contopit cu Universul,
Şi am schimbat timpului mersul,
Acum suntem legaţi pe vecie
De iubirea pură, ca o apă vie
Din care bem însetaţi...
Iubito... noi suntem predestinaţi!

Avem în inimi doar răsăritul,
Pentru iubirea noastră
Nu va mai exista apusul
Căci visul nostru nu se va sfârşi,
Iubito, ştii...
Eu mereu te voi iubi!



© Crisastemis
Din Volumul - Ecouri de suflet