Spre nicăieri

Umbre şi gânduri sumbre
Viaţa vor să mi-o perturbe,
Trec prin nesfârşitele tenebre
Din luna lui noiembrie.

Păşesc peste tăcutele zebre
De pe şoselele integre,
Emoţiile încep să mi se
dezintegreze,
Mii de paranteze şi ecuaţii
Îmi trec prin cap.

O groapă adâncă
În mintea mea eu sap,
Apar ciudate senzaţii
Din vechile relaţii
Cu inimi pline de păcate
Şi cu suflete uscate
Ca frunzele de dud...
Destinul, e uneori atât de crud!

Cerul toamnei
Este plin de lacrimi,
Păsările care zboară
au aripile ude,
Au rămas şi surde
Din cauza miilor de patimi
În care oamenii se scaldă...

Trebuie să punem o acoladă
Între cer şi pământ,
Trebuie să păstrăm iubirea
Ca pe un lucru sfânt!

În tăcutele amiezi,
Mă duce gândul
La capra cu cei trei iezi,
Văd vitele trecând în cirezi
Spre apele limpezi.

Fructele din livezi
Au rămas tot verzi,
Fericirea, nu o mai vezi
Nici în vise, nici pe străzi.

Lumea de astăzi
Se amestecă fără să vrea
Cu lumea de ieri,
Trec primăveri şi veri,
Drumurile noastre, 
Ne duc spre nicăieri.

Noiembrie ne duce către iarnă,
Când cerul va începe să cearnă
Fulgi de gheaţă
Peste a noastră viaţă.



© Crisastemis 
Din Volumul - Printre Nostalgii