Ne este dor de vechile iubiri,
Gândurile ne duc
Spre străine ţărmuri,
Dar nu avem armuri,
Nu ne putem apăra
De suferinţa
Ce ne-o poate da dragostea,
Nu putem uita trădarea.
Navigăm pe mări adânci,
Ne lovim de stânci,
Despărţirile lasă sute de cicatrici,
Genunchii ne sunt răniţi
Cerşind iertare sau îndurare.
Flori veştejite,
Inimi suferinde
De prea mult dor,
Buze uscate,
Trupuri înfierbântate
Nemângâiate,
Ale tinereţilor păcate,
Vise în trecut lăsate...
Prea multă aşteptare,
Mult prea puţină visare.
Singurătatea care doare,
Tăcerea care ne loveşte tare,
Ploaia rece, cerul fără soare,
Limita dintre hotare,
Apropiere sau depărtare...
Tristeţea care ne dă ocol,
Sufletele făcute mototol,
Privirile în gol,
Efectul de halou,
Drumul vieţii,
Care se îngustează
Când iubirea ne trădează.
Ce a fost sau ce va fi?
Nimeni nu poate şti
Cât vom mai trăi...
Timpul nu se poate opri,
Vom fi legaţi de amintiri,
Până vom muri!
© Crisastemis
Din Volumul - Contraste
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu