Plouă cu lacrimi

Într-o seară de neuitat,
Atât de mult iubite,
Eu te-am așteptat,
Dar n-ai venit,
Chiar dacă eu te-am invitat
Și multe de la clipa revederii
Am sperat.
Afară plouă și e atât de frig...
Stropii reci de ploaie
Mă dor prea rău când mă ating,
Îmi vine să mor, vreau să strig...
Viața mea e un coșmar... !

Plouă iar...
Cu lacrimi mari și reci
Peste sufletul meu,
Plouă cu lacrimi amare
Din cerul tău,
Am ajuns la apogeu...
Plouă neîncetat
Peste trupul meu,
Curg stropi de durere
Din cuvintele tale seci
Spuse din orgoliul și mândria
Peste care tu nu poți
Și nu vrei încă să treci...

Sunt atât de tristă,
Inima mea nu mai rezistă...
Mă simt atât de singură,
Mi-e atât de greu...
Gândurile îmi sunt rătăcite,
De dor chinuite...
Plâng și mă întreb mereu
Unde ești iubitul meu?

De ce ai plecat?
Ai lăsat în inima mea
O rană profundă,
Sufletul mi-e împietrit
Ca o stâncă,
Sunt ca muzica fără sunet,
Sunt ca un zbucium
Fără răsunet,
Sunt ca o furtună fără tunet...

Sunt ca cerul noaptea
Fără nici o stea,
Sunt ca o zi fără soare,
Sunt ca un curcubeu
Fără culoare...
Dorul de tine 
Atât de greu mă apasă,
Chiar dacă știu că ție nu îți pasă.

De ce ai pus 
Acest zid uriaș între noi?
Ne-am iubit atât de mult,
Aveam atâtea vise amândoi...
De ce lași iubirea
Să moară inundată
de lacrimi și ploi?

Lipsa ta mă doboară
Încet, dar sigur...
Tăcerea ta mă omoară,
Răceala ta mă îngheață,
Mi-ai luat ultima speranță....

Viața mea e-atât de grea,
Nu pot să trăiesc fără iubirea ta,
În fiecare zi spun o rugăciune,
Poate te vei întoarce la mine,
Am atâta nevoie de tine!

Nu înțeleg de ce te porți așa,
Îmi răsplatești cu nepăsare dragostea...
Ți-am dat nenumărate șanse,
Mereu te-am înțeles,
Ți-am spus că doar tu ești cel ales...
Chiar de la început eu te-am iubit
Necondiționat
Și tot mereu te-am iertat,
Crezând că din greșeli ai învățat,
Sperând că într-o zi vei regreta
Că ți-ai bătut atâta joc de viața mea...

Ești ca o piatră veche prăfuită
Ce nu vrea nicicând
Să fie șlefuită...
Ești un amalgam de sentimente
Iar uneori ești plin de resentimente...
Ai sufletul îndoliat 
Din cauza multor eșecuri,
Parcă ai mai trăit și-n alte veacuri...
Te pierzi mereu în triste amintiri,
Ai nostalgia pierdutelor iubiri...

Dar te înțeleg perfect și nu te-nvinuiesc
Chiar dacă mi-aș dori motive să nu-ți găsesc,
Inima ți-a fost sfâșiată
Prea des în numele iubirii,
Tu ai gustat prea mult 
Din veninul tradării
Și nu mai vrei să vezi seninul zării...

Tu simți mereu fiorul disperării,
Trăiești și acum clipele durerii,
Dar cazi mereu în patima plăcerii...
Totuși, nu încerca să fugi la nesfârșit
Din calea dreaptă a iubirii,
Căci vei rămâne singur
Pe drumul rătăcit al nefericirii!



© Crisastemis
Din Volumul - În labirintul iubirii