De ce ești tristă, inimă?

De ce ești atât de tristă,
cine te-a supărat inimă?
Tu ești atât de bună
și frumoasă,
Te voi lua la mine acasă...
Îți voi bandaja toate rănile,
Și-ți voi vindeca toate bolile.

Știu că tu ai suferit
După al tău mult iubit...
Dar lui nu i-a păsat de tine,
A fost atât de rău, de brutal,
Nu a știut să poarte
mănuși fine...

El te-a lovit fără milă

Ți-a distrus puritatea

de copilă,

Ți-a atins și sufletul,

ți-a provocat plânsetul,

Nu ți-a auzit strigătul...

Urletul tău de durere

pentru el era plăcere...

Să fie blestemat
iubitul tău drag,
Să vină mereu
în al tău prag,
Să nu-și găsească liniștea
Până în fața ta
nu va îngenunchea!

Să-ți ceară milă și iertare,
Să fie bolnav de supărare,
Să-l doară inima tare...
Să nu poată mânca
nici să bea,
Să vrea doar dragostea ta!
Să nu poată dormi,
Pe alta să nu poată iubi,
De dorul tău să creadă
că se va topi și va muri!

Să nu aibă liniște,
Sufletul să-i fie plin
doar de tristețe
Căci ți-a distrus
a ta frumusețe...
Tot răul ce ți l-a făcut
inimioară nevinovată,
Să-l urmărească viața toată!

Să nu poată trăi fără iubirea ta,
Să te dorească ziua și noaptea,
Să vrea mereu alinarea ta...
Dar tu inimioară, îl vei alunga
Și nu-l vei ierta toată viața!

La fel să te comporți cu fiecare
După cum ai fost călcată în picioare!
Să ai grijă de sufletul tău,
Să îl aperi de lumea rea mereu!
Acum inimă, tu ești vindecată...
Dar nu ai voie 
să mai suferi niciodată!

©  Crisastemis