Cafeaua cu lacrimi

În fiecare zi 
îmi beau cafeaua
în singuratate...
Îmi este foarte greu 
de când tu ai plecat,
Plâng și-mi amintesc 
mereu de tine,
Cafeaua e acum pentru mine
doar un rău intenționat.

E o cafea care mă ucide
cu fiecare picătură,
O cafea amară 
otrăvită cu tristețe
dar care mi-a creat 
dependență,
Nu pot să mă mai despart de ea
Oricât de mult 
aș vrea sau aș încerca.

Privesc cafeaua
gândindu-mă la noi
Ce fericiți eram 
când o beam amândoi...
Acum beau doar o cafea 
plină cu lacrimi și durere...
Sorb câte puțin din ea
fără să simt nici o plăcere.

Îmi beau cafeaua 
zi de zi plângând,
De dorul tău suspinând...
Visez că într-o zi 
în viata mea vei reveni 
Sperând că alături 
din nou îmi vei fi.

Mi-e dor de buzele tale, 
Îmi lipsesc alintările 
și mângâierile tale,
Vreau să simt din nou 
parfumul tău, 
Să-ți mângai părul 
frumos si moale.

Mi-e dor de diminețile 
când ne trezeam 
îmbrățișați,
Îmi lipsesc nopțile 
când de dragoste 
eram îmbătați,
Mi-e dor de clipele noastre, 
Mi-e dor de zările albastre.

Te rog să te întorci acasă,
Să ștergem un capitol urât 
din viața noastră,
Să o luam de la-nceput
așa cum am fi vrut
Sau cum ar fi trebuit...

Când lânga mine tu vei fi
Ce frumoasă poveste 
de iubire vom trăi,
Cafeaua pe care o vom bea,
Numai cu dragostea noastră
se va îndulci.


© by Crisastemis

Aceasta este o altă variantă (nu traducere) a poeziei mele în limba engleză Coffee with tears publicată în cartea LOVE AND DESIRE.