marți, 7 mai 2019

Sentința la fericire

Cad flori de salcâm în tăcere,
Blânda adiere a zefirului de primăvară
Îmi amintește de muzica lină de chitară,
Fluturi albi zboară ca-n acea seară
Când ne-am întâlnit 
Pe țărmul de mare liniștit
Unde a început povestea noastră.

Cad flori de liliac 
Când mă dezbrac de gândurile negre,
Lacrimi de bucurie
Ca pietrele se rostogolesc la vale,
În brațele tale când a plouat am stat 
Și stau când vreau să mă iau 
La întrecere cu timpul.

Cad flori de cireș pe nisipul din clepsidră,
Iubirea nu e insipidă, nici incoloră,
Căci văd steluțe verzi, roz și albastre
Când se ating mâinile noastre.

Cad flori din glastre pictate
Pe foi decolorate de soare,
Orice depărtare ne apropie și mai mult,
Tu ești daru-mi Sfânt de la Dumnezeu,
Sufletul meu e perechea sufletului tău.

Cad flori de cais pe potecile spre Paradis,
Orice vis poate deveni realitate
Când inima bate și nu se oprește,
Când dorește nebunește ceva.

Cad flori roșii cu petale de catifea
Pe foaia unde ne-am semnat sentința
La nesfârșită fericire, marea mea iubire,
Drumul spre împlinire e deschis,
Ți-am promis că nu te voi lăsa,
Cu tine-mi voi continua 
Viața ușoară, nu grea... !

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Pe aripile iubirii




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu