Iubirea nu va dispărea

Se lasă seara-ncet peste oraș,
Se-aude glasul unui greieraș,
Nu prea e vesel sufletu-mi poznaș,
Dar am să pun tristețea pe făraș
Și am să o arunc în groapa uitării.

Luna rotundă ca un măr
Îmi zâmbește din spatele unui nor,
O mantie neagră de catifea
Acoperă bucăți de cer,
Oare totul e efemer...?

Niciun grănicer nu mai stă de pază
Nici la miezul nopții, nici la amiază
În clipele de groază
Când hoții sunt pe fază
Și vor să-mi fure ultima rază de fericire.

"Pericol de prăbușire!" scria undeva,
Pe un stâlp de lumină, pe o stâncă,
Sau poate altundeva,
Nu îmi mai aduc bine aminte.

Un șir lung de cuvinte se încăpățânează
Să iasă din colivia din a mea minte
Unde stolurile de păsărele
Zboară departe în clipele grele.

Oare câte târnuri de nuiele mi-ar trebui
Să mătur gândacii și gunoaiele
De pe străzile aproape pustii?
Poate câteva mii... !?!

Nostalgii din toamne cu ploi ruginii
Și frunze uscate
Au rămas pe drumurile blocate
Dintre miazăzi și miazănoapte.

Sute de minciuni sfruntate
Au auzit urechile mele!
Gurile rele niciodată nu tac,
Eu nu mă dezbrac de caracter
Decât atunci când unii oameni
Vor să intre cu bocancii
Pe terenul meu aurifer.

Toate pier, mai târziu sau mai devreme,
Frumusețea este trecătoare,
Banii, cum vin, așa și pleacă,
Circulă din mână în mână,
Se plimbă dintr-un buzunar în alt buzunar;

Dar iubirea este piatra de hotar
Pe care s-a clădit Universul,
O voi folosi în versul meu mereu,
Căci e dar Sfânt de la Dumnezeu.
Iubirea nu va dispărea din poezia mea
Cât timp îmi va bate inima.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire