Tu, da... !

Mi-ai dat lumea peste cap,
M-ai aprins ca pe o scânteie,
M-ai făcut pe veci a ta femeie,
Ard ca o flacără de dragul tău,
Iubitul meu... !

Știam că sunt întortocheate 

Cărările iubirii,
Dar pașii m-au dus spre tine 

Pe cărări netede
Când frunze veștede dansau în vânt
Și lacrimi albe ca picurii de ploaie
Voiau să-mi inunde sufletul plăpând.

Când a tunat și-a fulgerat,
De mână m-ai luat și m-ai rugat
Să te însoțesc într-o călătorie
Pe un tărâm de poveste minunat;
Am acceptat imediat, fără să clipesc,
N-am vrut să mă gândesc de două ori,
Căci mă năpădiseră deja zeci de fiori.

Când soarele a răsărit,
Destinele noastre s-au unit,
Ceva neobișnuit se întâmpla,
Inima îmi bătea din ce în ce mai tare,
Eram ca o fată mare
Care se grăbea la măritat;

Te-am mângâiat încet pe obraji,
Ne-am sărutat sub ramuri verzi de brazi,
Mi-ai spus că vrei să te scalzi
În oceanul iubirii mele
Ca să-ți vindeci rănile din trecut;

N-am putut să spun niciun cuvânt,
Te-am strâns în brațe cu putere,
Căci și eu la rândul meu
Doream să scap cât mai curând
De coșmaruri și de himere.

Slăvit să fie Dumnezeu
Care te-a adus în drumul meu!
Tu ești iubite, cum te-am visat mereu,
Frumos și bun, ca un prinț din povești,
Ca un luceafăr printre stele strălucești!
Ce mult mă bucur că mă iubești!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Vise în culori