luni, 25 martie 2019

Pe aripi de dor

Te-am rătăcit prin gânduri uneori,
Dar te-am găsit în grădina cu flori
Din inima mea, 
Ești frumos ca un bujor,
Ca primăvara pe care o ador
Iubite călător cu care zbor pe aripi de dor!

Cu tine de mână ajung pe Tărâmul viselor
Când niciun nor nu brăzdează cerul,
Iubirea-i giuvaerul nostru minunat
De care ne-am bucurat și ne vom bucura
Pe termen nelimitat,
Căci e un Dar de Dumnezeu binecuvântat.

Te-am condamnat adesea fără să ai vină
Dar știu că m-ai iertat
Când tristețea a fost în carantină,
Am vrut doar să îți găsesc pricină
Când gelozia mă înțepa pe suflet
Mai rău ca o albină.

Te-am alungat adesea din mintea mea
Dar nu te-am putut uita,
Viața mi-a fost din ce în ce mai grea.
Cu morile de vânt, cu lumea rea,
De una singură nu pot lupta;
Tu ești speranța, bucuria mea,
Nu vreau să te împart cu altcineva,
Ești oxigenul de care am nevoie,
Fără tine nu pot respira.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Gânduri printre rânduri


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu