Necontenit

Îmbrățișează-mă
Așa cum ai îmbrățișa
O mare de iubire,
Sărută-mă în neștire
Până când va veni 
Iarna geroasă,
Căci n-o voi primi în casă,
O voi lăsa să stea
La răscrucea dinspre răsărit
Ca soarele să strălucească
În noi necontenit.

Iubește-mă, om liniștit,
Fii neliniștit ca vântul
Care răscolește 
Pământul, nu cerul,
Bate fierul cât e cald!
Privește-mi ochii 

Ce au străluciri de smarald,
Acum, cât e cald afară,
Vreau să simt că-i primăvară
În fiecare colț din inima mea,
Știi că-mi place 
Ca mâinile-ți dibace
Să-mi mângâie talia de viespe!

Hai să dăm lumii de veste 
Că ne iubim,
Că ne simțim bine împreună!
Stai cu mine 
Pe aceeași rază de lună
Deasupra crestelor 
De mulți înalți
Să înfigem ace încinse
În Durere,
Să vedem cum Tristețea piere
Răpusă de frumusețea 
Sufletelor noastre;
Hai să plutim printre astre,
Pe aripi de vise,
Să readucem la viață 
Visele ucise!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul 
Gânduri printre rânduri