Când toamna se va sfârşi / Crisastemis

Când toamna se va sfârşi

Afară-i frig şi e târziu,

Zboară un fluture liliachiu

De pe cerul străveziu al vieţii mele;

Aş vrea să îţi mai scriu câteva rânduri,

Să-ți spun că încă-mi eşti în gânduri;

Tu ştii cât de mult te iubesc,

De dorul tău, prin vise triste

Mă rătăcesc, călătoresc fără să vreau

Prin lumi îndepartate 
Pe care nu le cunosc.

Afară-i noapte fără stele

Pe cerul albastru al inimii mele,

Şiragul de mărgele făcut din lacrimi

În clipele grele nu l-am agăţat în cui,

Nu vreau să mai spun nimănui

Că sufăr, că nu mi-e bine,

Vorbesc eu... cu mine, 

Numai despre tine.

Plouă. Ce timp urât! 

Sufletul mi-e abătut,

Parcă și tăcerea a tăcut,

Totusi, durerea nu mi-a trecut;

Degete reci de vânt

Mi-ating obrajii fierbinţi, 

Simt că-mi ies din minţi;

Mi-e tare dor de tine!

Iar o să stau în tensiune 

Până când te voi revedea!

Mă voi ruga la icoanele cu sfinți

Sa te întorci înapoi, să fim iar doi

Nebuni îndrăgostiți, super fericiți.

Focul iubirii mele arde cu putere

Chiar dacă flăcările sunt mocnite,

Miroase a frunze vestejite,

Te-aștept iubite,

Mi-ai promis că ai să vii

Când toamna se va sfârşi!

Toate drepturile rezervate © Crisastemis

Din Volumul - Castele de nisip