Nu vreau să renunţ la tine / Crisastemis

Nu vreau să renunţ la tine

Atât de catifelaţi îţi sunt obrajii,

Când îţi văd trupul zvelt

Trecând pe lângă brazii

Şi plopii fără soţ, parcă îngheţ!

Ochii-ţi negri de abanos

Mă fac să mă întind pe jos

Ca un covor în faţa ta,

E de prisos orice aş spune,

Mi-e inima foc şi tăciune, 

Căci ard de dor când te măsor

Din cap până-n picioare!

Picături reci de sudoare

Îmi cad de pe frunte

În oceanul mare

Al iubirii în care mă scufund

Când treci cu paşi mari

Prin al meu suflet şi gând!

Atât de dulce-i gura ta,

Căpşună coaptă, acadea,

Nu mă pot sătura de ea!

Inima mea te vrea neîncetat

Căci Universul meu e tulburat

De nu eşti lângă mine 

Noaptea-n pat, iar dimineaţa-n braţe,

Pe răcoare; Iubirea-mi mare 

Nu dispare, nici dacă arunci în ea 

Cu o căldare de apă fiartă;

Sufletul mă ceartă

De nu stau mereu la poartă

Să te aştept, în caz că eşti plecat,

Căci nu contează dacă vii 

În zorii zilei sau pe înserat!

Frumos eşti, ca un fiu de împărat,

În toate scenariile pe care 

Pentru tine le-am creat!

Pe toate continentele te-ai plimbat,

Nicicând într-un singur loc n-ai stat;

Eu te iubesc, nu te-am uitat,

Te port în suflet neîncetat

Chiar dacă ești 

În celălalt căpăt al lumii;
Număr orele, zilele săptămânii,
Abia aștept să vină sfârșitul lunii
Ca să te pot vedea!

Poate nici tu nu m-ai uitat,

Sau... poate da; 

Oare m-ai înşelat,

Eşti vinovat sau nu?

Nu ştiu... poate da, poate nu, 

Tu ştii mai bine, oricum,

Nu vreau să renunţ la tine!

Toate drepturile rezervate

© Crisastemis

Din Volumul - Vise interzise