luni, 17 iulie 2017

Un loc rezervat în inima ta / Crisastemis


Un loc rezervat în inima ta

Răvăşit-am amintirile
Cu grebla timpului,
Îngerii văduhului s-au speriat
Când cerul pentru noi a lăcrimat;

Te-ai aşteptat vreodată
Ca dintr-o iubire adevărată
Să rămână o bucată de tristeţe
Din care să te hrăneşti
Până la bătrâneţe?

Ai vrea că fericirea
Să îţi dea bineţe
De fiecare dată
Când alte riduri creţe
Apar pe fruntea ta?

Ai mai putea schimba ceva
Dac-ai greşit cândva?
Ţi-ai putea reseta inima?
Ai vrea să bată ca altădată
Pentru o iubire necondiționată?

Ai vrea să poţi
Să deschizi o uriaşă poartă
Pe care să intre doar soarele?
Ai putea să ţii mereu
Ferestrele deschise
Pentru a vedea
Scânteile aprinse
Ale dragostei?

Ai mai putea de mână să mă iei,
Să-mi dăruieşti ghiocei
În pragul primăverii?
Ai putea alunga 
Din sufletul meu toți norii
Şi toate clipele durerii?

Ai merge cu mine 
Pe malul mării
Să privim asfinţitul?
M-ai putea ţine-n braţe
Până la răsăritul florilor de mai?

Ai putea să stai
Lângă mine, azi mâine,
Toată viaţa ta?
Ai putea să mă iubeşti
Ca pe o stea?

Ai putea renunța
La fericirea ta
Pentru fericirea mea?
Aș mai putea avea
Un loc rezervat în inima ta?


Toate drepturile
rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Pe aripi de vis




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu