Ţie...

Ţie...

Îţi creasem un Altar
La care mă-nchinam
În fiecare zi din calendar,
Erai cel mai frumos dar
Pe care mi-l oferise viaţa;
Ziua, seara, dimineaţa,
Eram cu gândul doar la tine,
Clipele petrecute împreună
Mi-erau întipărite pe retine;

Îţi dăruisem inima
Fără să-ţi cer în schimb ceva,
Erai minunea, bucuria mea,
Raza de lună care mă veghea
De câte ori mă lua 

Somnul noaptea;
Erai soarele care răsărea
De câte ori priveam cerul,
Erai cheia cu care dezlegam
Misterul care mă învăluia
De câte ori nesiguranţa
Punea stăpânire pe inima mea;

Îţi dedicam mereu 

Câte un vers,
Erai poarta mea 

 Spre Univers,
Erai drumul 

Spre fericire,
Libertate, împlinire;
Erai o stea în devenire,
Frumuseţe plină 

De strălucire,
Infinit, nemărginire,
Erai firul subţire 

De care atârna
Fiecare moment 

Din viaţa mea;

Erai... Nu ştiu 

Dacă vei mai fi ceva,
Căci eu am lumea mea, 

Tu ai lumea ta,
Drumurile noastre
Nu prea se mai întâlnesc,
Paşii nu mă mai 

Călăuzesc spre tine;
Speranţe, sunt puţine 

Pentru viitor,
În globul de cristal 

 Nu pot să mă strecor
Ca să pot afla 

Ce se va-ntâmpla
Cu viaţa mea sau a ta;
Poate soarta vrea ca tu
Să mergi pe calea ta
Iar eu să stau 

Departe, undeva,
 Cred că e mai bine-așa,

Adio, dragostea mea!

 Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Săgețile iubirii