Clopotele iubirii

Iubirea mea,
Cândva, erai
Soare de aur
Şi lună albă de catifea,
Drum luminos,
Pe care-l parcurgeam
Cu mintea mea
Fără a mă teme de ceva,
Erai umbra
Care mă acoperea
Ca un albastru nor,
Frunzele se aşterneau
În faţa ta ca un covor,

Parfumul tău
Era ameţitor;

Chiar și timpul îngenunchea 

În faţa ta, ploaia cădea
Sub formă de lacrimi de stea;
Sufletele noastre se iubeau,
Inimile noastre se doreau,
Anotimpurile reci
Și calde se contopeau
Când clopotele iubirii 

Băteau,
Focurile din noi ardeau,
Lumânările din sfeşnice 

Se topeau,
Trupurile noastre 

Tremurau;

Acum ai rămas
Doar un ecou,
Amintirile cu tine
S-au retras la depou,
Nimic nou nu am mai simţit
Nici n-am mai aflat
De când ai plecat...
Totul mi se pare ciudat,
Pământul mi se pare lat,
Universul meu e întristat;

Tu m-ai condamnat la tăcere,
Căci lipsa ta-mi provoacă
Nesfârşită durere,
Inima mea te cere
Dar nu are
Unde să te găsească,
Te-ai rătăcit pe bolta cerească
De unde ai apărut cândva,
Erai iubirea mea,
Vei rămâne-o rază stinsă
Dintr-o lumină
Ce-a vrut să fie reaprinsă,
Inima mea, va suferi
Din nou din cauza ta.

Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Culorile iubirii