duminică, 23 aprilie 2017

Aprilie și noi

Noi doi... şi-aprilie
Cu soare sau ploi,
Poveşti scrise pe foi de aur,
Lună de-argint, cer de azur.

Ce bine-i că eşti aici!
Stelele parcă-s nişte licurici,
Apar şi dispar de pe bolta nopţii,
Fiorii iubirii, ne dau emoţii.

Aş vrea să-ţi spun cât te iubesc
Dar mi-e teamă că am să greşesc,
N-aş vrea să te rănesc,
Când sunt lângă tine, uit de mine;

Mă bucur de clipele senine
La care am visat demult,
Vreau să tac şi să te-ascult,
Să uit c-am străbătut
Atâtea drumuri lungi
Până să ajung în braţele tale;

Am făcut salturi mortale prin timp,
Te-am întâlnit în fiecare anotimp
În visele mele... Mi-au fost grele
Nopţile fără iubirea ta,
A fost calvar viaţa mea,
Până să apari tu în ea;


De-aceea te voi lăsa
Să rămâi în inima mea,
Iubirea mea, va fi casa ta,
Poți să te adăpostești în ea
De câte ori vei vrea!


© Crisastemis
Din Volumul - Culorile iubirii








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu