miercuri, 8 martie 2017

Atât de minunat

Atât de minunat tu eşti
Când ochii în privirea 
Mea ți-i oglindeşti,
Mă dezgoleşti de sentimente,
Mă-mbraci cu emoţii 
Incandescente, iubitule... 

Atât de minunat mă simt
Când peste mine văd plutind 
Iubirea ta ca o adiere, o mângâiere,
Parcă zbor spre infinit
Când te ating, când mă atingi,
Mă ridici în al nouălea cer,
Tu îmi oferi totul, fără să îţi cer,
Mă faci să uit că timpul este efemer.

Eşti ca briza caldă de primăvară
Sau roua florilor în plină vară,
Eşti ca o frunză ruginie 

În toamna arămie,
Eşti fulgul meu de nea 

În iarna cea grea.

Tu eşti bărbatul ideal,
Cu sărutul tău pasional
Mă faci să uit de tot ce e banal.
Rămâi cu mine iubitule,
Vreau să ne trăim povestea 

De iubire până la final!


© Crisastemis
Din Volumul - Contraste



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu