Ce mai vrei?

Spune-mi, iubite,
Ce mai vrei?
Vrei lumina ochilor mei,
Vrei aripile albe
Ale unor porumbei
Cu care am zburat
Pe cerul înalt?

Ce vrei să îmi mai iei?
Vrei un crâmpei
Din flacăra dragostei?
Vrei timpul din clepsidra mea,
Vrei dorul meu şi neliniştea?
 
Te târăşti ca o omidă
Pe pielea-mi de felină udă,
Tu, cel cu inima-ţi frigidă
Şi mintea-ţi rigidă,
Eşti ca o pălămidă,
Pluteşti într-o lume insipidă,
Te hrăneşti doar cu aspidă;

Tu, cu liniştea-ţi morbidă
Pe care-o răspândeşti 
În jurul tău,
Eşti ca un crustaceu,
Bântui prin astralul 
Meu mereu,
Te crezi un mic zeu,
Dar eşti doar un cetaceu;

Cu mersu-ţi legănat şi greu,
Te-ai baricadat într-un careu
În care nimeni nu mai încape...
Tu-mi tulburi apele curate,
Foloseşti cuvinte cenzurate
Când e vorba de dreptate;

Tu nu cunoşti starea de libertate,
Te plimbi mereu pe lângă moarte,
Tu, cu promisiunile-ţi deşarte
Și comportările-ţi neadecvate,
Ucizi poveștile de dragoste adevărate.


© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit