Ai fost...

Iubite,
Tu ai fost cândva
Oceanul meu de fericire,
Eu am fost marea ta
Plină de iubire.

Ţi-am oferit tot ce ai vrut
Fără să spun vreun cuvânt,
În faţa ta m-am aşternut
Ca un covor
Peste care ai trecut
Nepăsător.

Eu am fost mărinimoasă,
Te-am lăsat să-mi intri
În a iubirii casă,
Ți-am pus
Iubirea mea pe masă
Şi te-ai servit din ea
Ca dintr-o pradă gustoasă...

Ţi-am pregătit
O cameră frumoasă
În sufletul meu,
Dar ai plecat,
Tocmai când
Mi-a fost mai greu.

Ai lăsat în urma ta
Dezamăgirea,
M-ai aruncat
În prăpastia
Unde singurătatea
Este la ea acasă,
Dar ție nu îți pasă...

Tăcerea ta e ca o coasă
Ce-mi taie răsuflarea,
Iubirea ta periculoasa
A distrus din nou
O inimă afectuoasă.

Tristeţea
M-a prins din nou
În capcana sa,
Nu pot scăpa
De rănile din inima mea,
Dar sufletul
Mi-l pot vindeca
Prin infinita putere a mea.

Voi merge pe drumul vieții
Fără să mă uit în spate,
Am să fug cât mai departe,
Ocolind apele învolburate.

Voi căuta
Inimi sincere
Și suflete curate,
Căci iubirea,
La trei nu se împarte.


© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit