Bătrânul stejar

În curtea casei mele,

De ani de zile străjuia,

Copacul care vara,

La umbra lui m-adăpostea.

Era bătrânul stejar

Puternic, ca un armăsar

Pur sânge...

Acum, trunchiul i se frânge

Ramurile lui vor să strige

Din cauza durerii 

Ce nu se poate stinge,

Cerul umbrit de nori, iar plânge.

A venit toamna cea rece,

Frunzele stejarului

Au început să plece

Pe drumul către moarte,

Dar eu le voi păstra într-o carte.

Bătrânul stejar,

Deja a obosit,

Iar va rămâne dezvelit

În frigul iernii...

Se simte trist şi gol,

Frunzele lui

Sunt făcute mototol

Ca foile de hârtie...

Toamna nu cere simbrie

Când ne aduce câte-o vijelie

Sau câte-o tristă poezie...

Apoi va veni iarna,

Care va ninge

Cu flori de gheaţă

Peste câte-un an din viaţă,

Sau peste câte o speranţă.

© Crisastemis
Din Volumul - Iubire fără sfârșit