Linişte şi uitare

În clipe reci sau seci,
Mergând pe rătăcitele 
Poteci ale vieţii
Am auzit freamătul tristeţii
Şi am simţit fiorul singurătăţii.

Liniştea s-a aşternut peste uitare,
Tăcerea-mi pare ucigătoare,
Inima mi-a fost răpusă de-aşteptare, 
Mă-ntreb, de ce oare
Iubirea doare atât de tare?

Mă lupt cu amintirea ta
Şi-mi bate tare inima 
Căci încă te iubesc...
Mi-e greu să mai trăiesc 
Fără iubirea ta.
Sunt ca o frunză rătăcită-n vânt,
De ce-ai plecat,
Fără să spui niciun cuvânt?
Răceala ta mi-a omorât speranţa,
Cât de pustie îmi e viaţa!

Aud un zgomot şi tresar,
Sunt doar gândurile mele negre
Care încet dispar,
În mintea mea-i un furnicar;
Câte vise ne-mplinite,
Dorinţe chinuite,
Sentimente risipite...

Dar poate nu am înţeles
Că iubirea n-are sens
Când doar oferi...
Dacă nu ştii să ceri
Nu are rost să speri
Că se va schimba ceva.
Totuşi e-atât de trist
Când ţi-e trădată iubirea!

Da, uneori se poate-ntâmpla
Să apară persoana a treia
În povestea ta...
Ce tare doare dragostea
Când ţi-o fură altcineva,
Când buretele banal
Şterge totul la final... !

Dar viaţa merge înainte
Chiar dacă durerea
Nu poate fi exprimată în cuvinte,
Totuşi ţine minte:
Vei regreta când vei vedea
Că nu există altcineva
Ce te-a iubit mai mult ca mine;
Adio, iubirea mea!


 Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Cartea - Contraste