Până când ierni nu vor mai fi

Este iarnă... din nou
Totul este alb și tăcut,
Liniștea m-a acoperit
Și gerul... nesfârșit.
Ce greu e fără tine!
Mă pierd în timp, 
în singurătate... mi-e frig,
Urăsc răceala
acestui anotimp!
Mi-e dor de tine,
Mă doare sufletul
când ești departe de mine.

Sunt atât de tristă,
Ce pustie îmi e viața!
Vântul suflă tare
în mintea mea,
E iarnă în toată ființa mea,
Cerul s-a deschis
Dar stelele parcă s-au stins,
Avalanșa m-a cuprins
ca într-un vis,
Mă pierd în abis...

E iarnă iar,
Ce coșmar... !
Corpul meu e neajutorat,
Inima parcă mi-a înghețat
Fără iubirea ta,
Am nevoie de îmbrățișarea ta!

Mă plimb din nou pe stradă,
Caut urmele pașilor tăi prin zăpadă
Dar știu, nu-i voi găsi,
Au dispărut demult...
Vuietul viscolului îl ascult
și plâng... 
Îmi amintesc de tine,
Ce iarnă cumplită e în mine!
Îmi lipsești atât de mult
iubirea mea,
Am nevoie de căldura ta!

Ce mult te doresc, 
raza mea de soare,
Cât de mult te iubesc,
eterna mea primăvară!
În inima mea doar tu exiști,
Fără tine ochii mei sunt triști,
Eu nu vreau să văd altceva
Decât frumusețea ta.

Vino dragostea mea,
Sunt ca o pasăre flămândă
și însetată,
Sunt neajutorată,
Rătăcită... chinuită,
Am nevoie de dulceața
buzelor tale,
Vreau mângâierile tale,
Dă-mi un strop din iubirea ta,
Am nevoie de tandrețea ta!

Chiar dacă trăim în două
lumi separate
Și distanța ne desparte,
Chiar dacă oceane și continente
ne țin departe
Iubirea mea timpul și spațiul
îl vor străbate,
Mereu îți voi fi aproape.

Povestea noastră nu se va sfârși,
Căldura dragostei din noi
va topi toți ghețarii,
Curând ne vom întâlni
și ne vom iubi
Până când ierni nu vor mai fi!



Toate drepturile rezervate
© Crisastemis